Sorin Grindeanu: PSD consideră că veniturile de milioane de euro trebuie să fie impozitate la fel ca în restul Europei, mai mult față de acel 16% (VIDEO)
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, spune că social-democrații sunt de părere că veniturile excepționale ar trebui impozitate „la fel ca în restul Europei, mai mult față de acel 16%”, însă această suprataxare a averii nu face parte din negocierile pentru creionarea programului de guvernare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Sorin Grindeanu, despre impozitarea veniturilor de milioane de euro
„În niciun caz nu e parte în acest moment a acestei negocieri. Totodată, așa cum știți, eu cred că veniturile peste o anumită cotă, și nu vorbesc de salarii, eu vorbesc de venituri, și e punctul de vedere al PSD, și nu dau acea cotă, acea cotă în schimb trebuie să fie foarte sus, deci venituri excepționale, milioane de euro ș.a.m.d., să fie impozitate la fel ca în restul Europei, mai mult față de acel 16%”, a declarat Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD a explicat că e normal să există discuții aprofundate între social-democrați și liberali, având în vedere că „vorbim de viziuni diferite și vorbim de cele mai mari partide din România”.
„E normal să fie discuții aprofundate pentru că vorbim de viziuni diferite și vorbim de cele mai mari partide din România. E normal că abordarea și viziunea și din partea dreaptă să fie una, și n-am de ce să fiu critic, dar la fel de normal este ca și pe partea stângă, social-democrată, să avem componentele care ne interesează, și anume modul în care vedem România din partea stângă. Toate aceste lucruri nu e simplu să le armonizezi, nu sunt doar așa niște enumerări simple”, a mai spus Sorin Grideanu.
Întrebat dacă PSD își dorește mai mult funcția de premier sau pe cea de ministru al Finanțelor, el a răspuns că „ambele”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al PSD susținea că discuțiile pentru perfectarea programului de guvernare sunt finalizate într-o proporție de peste 90%. Tot atunci, Radu Oprea preciza că social-democrații țin foarte mult la creșterea pensiilor, alocațiilor și salariului minim.