Sorin Grindeanu neagă existența unui pact de coabitare cu președintele Klaus Iohannis: "Nu avem nevoie de hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem"

Publicat: 16 03. 2017, 21:36

Premierul Sorin Grindeanu a negat joi seară existența unui pact de coabitare cu președintele Klaus Iohannis, susținând că nu e nevoie de niște "hârtii" pentru ca fiecare să își cunoască prevederile constituționale și felul în care trebuie să se desfășoare activitatea interinstituțională.

"Un “pact de coabitare” e doar o hârtie. Dacă mai era nevoie, ne-a demonstrat-o, cu vârf și îndesat, experiența unor perioade în care chiar a existat un astfel de pact, între Guvern și Președinție. Existența lui nu a ferit România de scandaluri permanente, primul de care-mi amintesc e cel referitor la persoana care ar trebui să ne reprezinte la Consiliul European.

De aceea, nu există și nu va exista niciun pact de coabitare între mine și președintele Iohannis. Nu avem nevoie de hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem și ce trebuie să facă instituțiile pe care le reprezentăm.

Asta nu înseamnă că nu voi avea o colaborare corectă cu Administrația prezidențială pe temele de interes major pentru România, așa cum este acum subiectul Europei cu două viteze. Și este normal să fie așa. Pentru că dacă noi, aici, acasă, nu avem un punct de vedere comun, ce pretenții să avem să fim ascultați la Bruxelles?!", a precizat Sorin Grindeanu pe Facebook.

Această afirmație a lui Sorin Grindeanu vine în contextul în care fostul premier Victor Ponta a sugerat că între actulualul premier și președintele Iohannis ar exista un pact de coabitare, asemănător cu cel pe care l-a avut el în 2012 cu Traian Băsescu. (Detalii AICI)