Sorin Grindeanu, despre podul de la Brăila: „Sperăm ca în decembrie să putem să dăm în circulație acest pod. Eu sunt optimist”
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a efectuat o vizită la podul de la Brăila, susținând că speră ca acesta să fie dat în circulație în decembrie. Totodată, acesta a declarat că întârzierea în montarea tablierelor „va fi recuperată”.
Ministrul a subliniat că, până în acest moment, trebuiau să fie montate 86 de tabliere, însă pe șantier au fost aduse doar 52, dintre care au fost montate 36. Ministrul a subliniat că întârzierea a fost provocată și de condițiile meteo nefavorabile, însă s-a arătat mulțumit că tabla este făcută la Galați și tablierele în Șantierul Naval de la Brăila pentru că sprijină industria locală.
„În acest moment, trebuiau să fie montate toate cele 86 de tabliere”
Deși până la acest moment ar fi trebuit ca toate cele 86 de tabliere să fie montate, Sorin Grindeanu a subliniat că întârzierea va fi recuperată, iar la finalul acestui an podul va fi dat în circulație.
„În acest moment, trebuiau să fie montate toate cele 86 de tabliere, dar aș vrea să menționez ceva: vreau să îi felicit pentru că, dincolo de realizarea acestei investiții, din informațiile pe care le am, tabla este făcută la Galați și tablierele în Șantierul Naval de la Brăila, deci iată că este folosită până la capăt și pe orizontală industria locală.
Asta înseamnă locuri de muncă, dezvoltare. Au fost câteva motive pentru care în acest moment cred că sunt montate 36 sau 38, sunt aduse 52 din 86 și sunt montate 36. În ritmul pe care ni l-a explicat și ni l-a spus domnul director mai devreme, vor recupera timpul pierdut. Au fost și condiții meteo nefavorabile, știți că se montează de pe Dunăre, a bătut destul de tare vântul și n-au putut să centreze foarte bine aceste lucruri, dar se va recupera. Contează finalul, iar finalul este sfârșitul acestui an, cu darea în circulație a acestui pod”, a susținut ministrul Transporturilor.
„Sperăm ca în decembrie să putem să dăm în circulație acest pod”
Sorin Grindeanu a declarat că CNAIR a plătit „la zi” lucrările pentru pod și că speră ca acesta să fie dat în circulație din decembrie, fiind un proiect de care vor beneficia „foarte mulți români”.
„Sperăm ca în decembrie să putem să dăm în circulație acest pod. Eu sunt optimist. Așa cum ne-au anunțat și constructorii, acea mică întârziere în montarea tablierelor va fi recuperată, astfel încât în decembrie să putem să îl dăm în circulație. E un proiect început în 2017. Iată că măcar după cinci ani se finalizează și cel mai important e că vor beneficia foarte mulți români și nu numai de această lucrare.
Sunt încrezător. Lucrările sunt plătite la zi, așa cum știți, de către CNAIR. Îmi doresc ca parteneriatele pe care Ministerul Transporturilor și CNAIR, în cazul de față, le au cu constructorii să fie serioase, așa cum este acesta de aici, unde se țin de muncă și iată că se și vede acest lucru”, a adăugat Sorin Grindeanu.