Blue Air va trebui să plătească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât și costurile curselor TAROM, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Facem toate eforturile pentru a aduce în țară cetățenii români cărora Blue Air le-a anulat cursele. Trebuie însă să ținem cont și de faptul ca TAROM are de onorat, în primul rând, cursele proprii. Blue Air este un operator privat care va trebui să platească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât și costurile curselor TAROM”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Ministrul Transporturilor a condamnat „modul iresponsabil în care compania Blue Air a înțeles să dezinformeze opinia publică asumându-și nejustificat eforturile companiei de stat TAROM și ale autorităților române”.
„Compania Blue Air trebuie să își schimbe rapid conduita și să își ceară iertare de la miile de cetățeni români abandonați brusc pe aeroporturi. Precizez că transportul cetățenilor abandonați a fost asigurat exclusiv de compania de stat TAROM, care a operat într-un timp record cursele speciale pentru repatrierea pasagerilor. De asemenea, compania Blue Air trebuie să își ceară scuze de la contribuabilii români din banii cărora statul a alocat rapid 5 milioane de lei, destinați curselor speciale. Totul în condițiile în care Blue Air nu și-a plătit datoriile către bugetul de stat”, a adăugat Sorin Grindeanu.
„Întreaga societate a fost nevoită astfel să suporte noi costuri – efecte ale incapacității manageriale ale Blue Air. Singurul record al Blue Air în aceste zile a fost abandonarea bruscă și fără niciun anunț prealabil, pe aeroporturile din Europa, a mii de cetățeni cărora le-au încasat banii pe bilete. Reamintesc Blue Air că este obligată acum să returneze toate sumele cheltuite din cauza situației create și să despagubească toți pasagerii afectați”, a mai spus Sorin Grindeanu.