Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a precizat, vineri, la Galaţi, că aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal. Acesta a subliniat că există resurse în acest sens.
”În primul rând, Aeroportul Otopeni are nevoie de un nou terminal şi ştim cu toţii”, a spus ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor a mai arătat că până la finalul anului 2023, doar pe exerciţiul bugetar 2014-2021 se mai pot accesa bani europeni, pe zona aero.
El a precizat că Aeroportul şi-a revenit, după perioada de pandemie, când numărul de pasageri a scăzut extrem de mult, foarte bine şi aproape este la nivelul anului 2020. ”E unul dintre aeroporturile din Europa care şi-a revenit cel mai rapid”, a spus el.
”Income-urile, veniturile la Aeroportul Bucureşti sunt unele care sunt destul de mari iar planurile de dezvoltare şi un terminal nou sunt absolut necesare”, a mai spus ministrul Transporturilor.