Sorin Frunzăverde, despre finanțarea campaniei din bugetul de stat: Trebuia gândită cu mult înainte

Publicat: 17 02. 2015, 16:24

Vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde consideră că finanțarea campaniei electorale de la bugetul de stat, subiect menționat luni seară de fostul președinte Traian Băsescu, trebuia făcută cu mult timp înainte. (Detalii AICI)

„Tot așa, trebuia să adoptăm sistemul german de vot și pentru Parlament, și pe liste și uninominal. Din nefericire, tot cu votul Parlamentului și cu Traian Băsescu președinte și la presiunea unor oameni politici care în prezent spun că sistemul nu este bun, acest pseudonominal, a fost creat un sistem de vot, aș spune, penibil, care a mărit semnificativ numărul de parlamentari. Un sistem de vot pe care vocile ce l-au susținut clamează ca acum să fie desființat”, a afirmat vicepreședintele PNL, citat de Agerpres.

Potrivit liderului PNL, „regimul ultimilor zece ani „a reușit performanța” de a afecta imaginea celei mai importante instituții a oricărei democrații — Parlamentul.

„Este cel mai mare necaz pe care ni l-a adus regimul ultimilor zece ani, la care se adaugă tăierea pensiilor, a salariilor, vrajba politică, haosul administrativ, pentru că am guvernat prin ordonanțe de urgență, prin prestații de multe ori penibile ale conducerii acestei instituții, prin modul în care celelalte instituții ale statului au tratat Parlamentul și, în fine, prin această lege, care a suplimentat numărul parlamentarilor. Niciunde în lume nu se întâmplă lucrul acesta. M-am opus și atunci acestei legi, când a fost elaborată, așa cum m-am opus, încă din 2010, și tăierii pensiilor și salariilor”, a precizat Frunzăverde.