Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, are o poziție tranșantă cu privire la discuțiile din ultimele zile legate de comasarea alegerilor prezidențiale cu europarlamentare. Frunzăverde crede că nu ar trebui negociat cu Traian Băsescu, mai mult, consideră că trebuie suspendat din nou.
” Din relatările apărute în presă, reiese că de la această întâlnire premierul i-a propus președintelui să cumuleze alegerile pentru Parlamentul European cu alegerile prezidențiale undeva în mai sau iunie 2014. Eu cred, însă, că o asemenea negociere nu trebuia sugerată. Cu Traian Băsescu nu trebuie negociat. Traian Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României. Și romanii îl vor demite, vor vota covârșitor pentru plecarea sa de la Cotroceni. Nu putem să anulam, prin asemenea gesturi politice, circa 16 milioane de voturi„, a afirmat Sorin Frunzăverde.
Vicepreședintele PNL consideră că o astfel de negociere nu face altceva decât să nesocotească voturile a milioane de români.
„Este vorba de 7,4 milioane de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu, 4,3 milioane de români care au votat pentru Camera Deputaților și 4,4 milioane care au votat pentru Senat, adică voturile majorității de azi din Parlament. Practic, expediem aceste aproape 16 milioane de voturi în depreciere„, a spus liberalul, citat de HotNews.
Sorin Frunzăverde este de părere că exista un temei constituțional pentru suspendarea șefului statului, arătând că modul în care Traian Băsescu s-a comportat în campania electorală ar reprezenta principalul argument pentru o posibilă suspendare, urmată de inevitabila demitere.
„A urmat condiționarea scurtării mandatului de demisia Parlamentului, de către un președinte respins de către peste 7 milioane de oameni, la care se adaugă alte milioane care au ales o majoritate în Parlament de aproximativ 60%, conform legii în vigoare, pe care Traian Băsescu a promulgat-o și care a apărut, ca atare, într-un context pe care tot Traian Băsescu l-a generat. (…) Iar dacă vom cădea, din nou, în diferite lamentări de genul ce va spune Europa?, eu cred că Europa nu va spune nimic, pentru că Europa respectă votul, deoarece Europa este rezultatul votului unei majorități din cei care participă la un scrutin electoral. Prin urmare, și clasa politică din România trebuie să respecte votul, respectând și Constituția. Trebuie să terminăm, odată pentru totdeauna, cu gâlceava interminabilă, cu vrajba politică sădită între noi și cu statul acesta polițienesc, iar Parlamentul poate să facă acest lucru„, susține Frunzăverde.