Sorin Frunzăverde: Alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie, iar parlamentarele vor fi "la timp"

Sorin Frunzăverde: Alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie, iar parlamentarele vor fi "la timp"
Foto: mediafax.ro

Imediat după aflarea deciziei Curții Constituționale, care a admis sesizarea Opoziției privind comasarea alegerilor, prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a spus că în această situație, alegerile locale vor avea loc ”în prima duminică a lunii iunie”, iar parlamentarele vor fi „la timp”.

Frunzăverde a precizat pentru Mediafax că PDL va respecta hotărârea Curţii Constituţionale.

„Vom respecta această hotărâre a Curţii Constituţionale. Această hotărâre a Curţii Constituţionale din acest moment determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică din luna iunie”, a arătat prim- vicepreşedintele PDL.

Pe de altă parte, Frunzăverde a apreciat că este „greu de spus dacă decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor ar putea duce la încetarea protestelor”.

„Este greu de spus. Protestele au ca principală cauză scăderea dramatică a nivelului de trai a celor din România”, a este de părere prim-vicepreședintele PDL.

„Cred că am comunicat greu şi insuficient motivaţia deciziilor pe care le-am luat, pe fondul unei crize globale de care România nu putea să nu fie afectată” a adăugat el.

Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea Opoziției privind sesizarea neconstituționalității comasării alegerilor locale cu cele parlamentare.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`