Sorin Cîmpeanu: Sindicatele din Educație solicită informarea asupra actului de vaccinare în școli, fără a exista obligativitatea vaccinării

Publicat: 07 01. 2021, 13:20
Foto: Inquam Photos / George Calin

Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, a anunțat, joi, după consultăriile reprezentanții organizațiilor de elevi și părinți , că sindicatele din Educație au solicitat oinformarea completă și corectă în școli asupra vaccinării împotriva COVID-19, fără a exista obigatitivitatea vaccinării.

„Ultima discuție a fost despre susținereaunei informări corecte și complete asupra actului de vaccinare, fără a exista obligativitatea vaccinării. Este o solicitarea venită din partea Sindicatelor din Educație”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„A fost o consultare-maraton care se înscrie în demersul consultărilor deja inițiate sub egida proiectului România Educată, proiectul de țară care a beneficiat de cea mai largă consultare publică din România. Am avut consultări-maraton cu sindicatele din educație. Este vorba de FSLI, este vorba de Sindicatul Spiru Haret și de Alma Mater. Au fost urmate de consultări cu Consiliul Național al Elevilor, au fost urmate de consultări cu Asociația Federațiilor de Părinți, au fost urmate de consultări cu asociațiile studențești ANOSR, UNSR și USR. Urmează pe parcursul zilei de mâine consultări cu Consiliul Național al Rectorilor. Pe parcursul acestor consultări au rezultat în ordine, după cum urmează cinci concluzii, pe care le-am agreat cu sindicatele – șase concluzii agreate cu elevii, șapte concluzii agreate cu părinții și opt concluzii agreate cu studenții. A fost un crescendo rezultat în urma discuțiilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Când ar putea începe vaccinarea profesorilor

Vaccinarea profesorilor poate începe de la finalul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. În total, 1,5 milioane persoane care deservesc activități esențiale vor fi vaccinate în etapa a doua (inclusiv profesorii), a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță.