Sorin Blejnar: Victor Ponta nu are legătură cu scandalul Rovinari-Turceni

Publicat: 26 07. 2011, 14:20
Foto: B1 TV

Președintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat, marți după-amiază, că președintele PSD, Victor Ponta nu are legătură cu scandalul Rovinari-Turceni, în care este acuzat și senatorul Dan Șova, precizând totodată că nu există nicio sesizare penală referitoare atât la Victor Ponta, cât și la Dan Șova.

“ANAF a finalizat un control financiar la două companii de stat, Complexul Energetic Rovinari și Turceni. În urma acestui control am constatat că în perioada 2007 – 2009 conducerile au cauzat prejudicii în valoare de 67 milioane de lei. Ca urmare, am sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) în privința acestui caz. Printre societățile care au concurat la realizarea acestui prejudiciu, se află și o casă de avocatură a domnului Șova. Există o sesizare care vizează întregul fenomen desfășurat pe perioada 2007-2009”, a afirmat Sorin Blejnar.

Întrebat dacă Victor Ponta a primit sponsorizări ilegale pe “suveica” termocentralelor de la Rovinari și Turceni, președintele ANAF a spus “Ponta nu are legătură cu acest subiect. Acest control nu-l vizează pe domnul Ponta”.

Tot marți senatorul PSD Dan Șova a declarat că decizia ANAF de a sesiza DNA în legătură cu contractele pe care fost sa firmă le-a derulat la Rovinari și Turceni este una pur politică.

„Este o decizie politică, prin care domnul Blejnar (Sorin Blejnar, preşedintele ANAF – n.r.) încearcă să acopere marile probleme pe care le are. Tot ceea ce spune ANAF este o făcătură. Dar dacă vor să se folosească de instituţiile statului pentru răfuieli politice, este treaba lor”, a arătat senatorul PSD.

Citește AICI mai multe despre Victor Ponta și Dan Șova, în vizorul DNA pentru primire de sponsorizări ilegale!

Ponta și Șova, dați pe mâna DNA

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />