Sondaj: Victor Ponta, favorit în turul doi la alegerile prezidențiale. Klaus Iohannis, singurul cu șanse mari să-l învingă

Sondaj: Victor Ponta, favorit în turul doi la alegerile prezidențiale. Klaus Iohannis, singurul cu șanse mari să-l învingă

Premierul Victor Ponta ar bate orice candidat al dreptei în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj realizat de INSCOP Research, la comanda „Adevărul”. De asemenea, cele mai mari şanse să-l învingă pe Ponta le are liberalul Klaus Iohannis. Al treilea candidat, la mare distanţă însă în preferinţele românilor, ar fi Mihai Răzvan Ungureanu cu 9,6% dintre opţiuni.

Cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, premierul Victor Ponta pare marele favorit să-i succeadă lui Traian Băsescu la Cotroceni, deşi, încă nu şi-a anunţat oficial candidatura. Astfel, candidatul stângii ar fi votat de 43,6% dintre respondenţii care au o opţiune clară de răspuns.

Victor Ponta este urmat de Klaus Iohannis (PNL-PDL) cu 31,2% şi, la mare distanţă, oarecum surprinzător, de Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) cu 9,6% dintre opţiuni.

În ceea ce priveşte propunerile de candidaţi ai partidelor politice, 62,9% dintre respondenţi îl preferă pe Victor Ponta ca prezidenţiabil al PSD, comparativ cu Mircea Geoană, care ar fi preferat de 37,1%.

De partea cealaltă, disputa Klaus Iohannis – Crin Antonescu, care va fi decisă peste o săptămână în Delegaţia Permanentă a PNL, este la fel de dezechilibrată: 66,1% dintre respondenţi îl preferă drept candidat din partea PNL pe Klaus Iohannis, în timp ce Crin Antonescu ar fi preferat de 33,9% dintre cei chestionaţi.

Pe locul patru în intenţia de vot se situează liberal-reformatorul Călin Popescu Tăriceanu (măsurat ca independent) cu 4,5%, urmat de ministrul demisionar al Culturii, Kelemen Hunor (UDMR), cu 3,5%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP la comanda „Adevărul” în perioada 1 – 6 iulie 2014, pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%

Urmăriți B1TV.ro și pe
`