Sondaj de opinie Avangarde privind intenția de vot a românilor în alegerile parlamentare: Ce procente obțin principalele partide (FOTO)

Publicat: 02 12. 2016, 19:04

Un sondaj de opinie dat publicităţii de Avangarde pune pe jar partidele politice chiar în prag de alegeri. PSD este partidul ales de aproape jumătate dintre români. Iar Liviu Dragnea ar fi votat de 40% dintre romani.

Potrivit sondajului, în topul partidelor se află PSD care ar strânge voturile 43% dintre români. Partidul Liberal ar fi alegerea pentru 27% dintre cei care s-ar prezenta la vot, urmat de USR cu 8%, ALDE cu 6%, PMP și UDMR cu 5%. PRU nu va trece pragul electoral, fiind ales de doar 3% din români. Pe ultimele locuri ale clasamentului se situeaza două partide pentru care doar un procent dintre cei intervievaţi şi-au exprimat opţiunea de vot: Partidul România Mare şi Alianţa Noastră România.

Preşedintele Liviu Dragnea a câştigat se pare un important capital electoral în ultima perioadă. Peste 40 la sută dintre români opteaza să-și pună ştampila pe numele său. La mică distanţă se află copreședinte ALDE, Calin Popescu Tăriceanu, urmat la 10 procente distanţă de Alina Gorghiu, preşedintele PNL. Pe ultimul loc al acestui clasament se siteaza Kelemen Hunorcu doar 9 procente.

Românii cred în continuare că lucrurile merg într-o direcţie greşită în ţara noastră. Este părerea a circa 70% dintre românii intervievaţi.

Cercetarea realizată de Avangarde a fost efectuată în perioada 20 – 27 noiembrie pe un eşantion de 1000 de persoane si are o eroare maximă tolerată de plus/ minus 3.1%