Slujba de înmormântare a actorului Geo Costiniu va avea loc sâmbătă, la cimitirul Bellu din București

Publicat: 15 11. 2013, 16:45
Foto: cinemagia.ro

Slujba de înmormântare a regretatului actor Geo Costiniu, care s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 63 de ani, va avea loc sâmbătă, la cimitirul Bellu din București.

Potrivit unor reprezentanți ai Teatrului Odeon, , cei care vor dori să-i aducă un un ultim omagiu, o pot face sâmbătă între orele 09:00 și 12:00, când trupul acestuia va fi depus la teatru, citează Mediafax.
Geo Costiniu a început să joace în producţii de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenţilor din Bucureşti. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. După absolvirea facultăţii, unde i-a avut ca profesori pe Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat între anii 1973 – 1974.

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giuleşti (actualul Odeon) din Bucureşti, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în piese celebre, ca „Pălăria Florentină”, „Omul care a văzut moartea”, „Patima roşie”, „Marchizul de Sade”.