Simona Spătaru (USR), despre disperarea fermierilor: „Au venit pentru că până acum nu li s-au rezolvat problemele”

Publicat: 12 01. 2024, 17:35
Senatoarea USR Simona Spătaru. Sursa foto: Simona Spătaru / Facebook

Senatoarea USR Simona Spătaru a criticat în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, că fermierii și transportatorii nu au fost lăsați să intre în București pentru a protesta împotriva Guvernului:

Simona Spătaru, despre protestul fermierilor

„Vor o patalama, o hârtie, din nou, cu toate revendicările oamenilor, nu care cumva să fie deranjați. Bineînțeles că ei au venit, fiind foarte multe probleme. Vedeți că sunt în a patra zi de frig, pe banii familiilor, a început să ningă! În momentul acesta pierd zile de muncă. Totuși, sunt veniți în București și așteptau nu această nerușinare pe care a avut-o Ministerul Agriculturii.

De marți l-am auzit pe ministrul Barbu că el așteaptă o hârtie, că nu e un protest adevărat, că este unul capturat politic, așa s-a exprimat din prima frază. Acum același lucru se întâmplă. Văzând că lucrurile sunt serioase și că oamenii aceștia sunt oameni reali, cu probleme reale pe care le știm de ani de zile, iată că și-a făcut cineva timp astăzi să îi primească la Guvern, dar nu care cumva să se fi deranjat să meargă până la ei! Nu, evident nu! Li s-a spus să stea cât mai la cutie pentru că lucrurile sunt serioase, oamenii aceștia nu se joacă”.

Simona Spătaru a respins acuzațiile că protestatarii urmăresc acte de violență:

„Eu i-am auzit vorbind cu subiect și predicat numai despre probleme, de nimic altceva. Au avut tupeul să invoce diverse situații de violență, nu e cazul. Oamenii aceștia nu au plecat de la familiile lor, să vină să bată atâția kilometri, să stea în frig și să mânânce din cabina mașinii ca să vină să împartă violențe. Au venit pentru că până acum nu li s-au rezolvat problemele”.

Protestatarii, discuții cu Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu i-a invitat la discuții pe reprezentanții fermierilor și ai transportatorilor, vineri, la ora 15, la sediul Guvernului. Mesajul a ajuns la protestatari prin prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, care a mers să discute cu demonstranții.

Prefectul Rareș Hopincă a mers să discute cu transportatorii și fermierii care protesteazăOficialul i-a invitat pe protestatari la discuții cu premierul Marcel Ciolacu.

„Vă putem ajuta și cu transportul, cu mașinile, pentru o întâlnire cu domnul prim-ministru pentru a vă prezenta doleanțele dumneavoastră și pentru a identifica soluțiile cât mai grabnic posibil. Toată deschiderea din partea domnului prim-ministru, vrea să se întâlnească cu dumneavoastră, astăzi, la ora 15. Rugămintea este, ca să fim operativi, să reușiți să desemnați reprezentații, să fie și dintre fermieri și agricultori, și dintre transportatori, astfel încât să începem dialogul pe baza revendicărilor dumneavoastră”, a spus Rareș Hopincă.​