Senatoarea USR, Simona Spătaru, a spus în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu, pe B1 TV, cum ar putea să se fraudeze voturile la alegerile care urmează să aibă loc în România.
Spătaru a explicat un sistem denumit „suveică„, în care un alegător ar putea intra într-o secție de vot cu un buletin deja ștampilat și ar ieși cu un buletin gol, ceea ce ar putea indica o manipulare a votului.
Aceasta a subliniat importanța integrității procesului electoral și a evidențiat riscurile asociate cu astfel de practici.
“Explica zilele trecute un reprezentant PSD, într-o emisiune, sistemul ‘Suveică’, cum este rugat un elector să intre într-o secție de vot cu un buletin deja cu ștampila pe partidul cu 3 trandafiri, urma să iasă după aceea din secție cu buletinul acela gol, ce îl primea din secție. Că și eu întrebam ce Doamne, iartă-mă, este suveica asta. Uite, a explicat un PSD-ist foarte clar.
Apoi, spune acum Gigi Becali cu 10-20 de voturi, nu știu ce și că asta n-ar fi o fraudă. E tot o fraudă la vot, dacă tu îți convingi niște electori ai tăi să pună votul pe altcineva.
Asta nu e un fapt moral corect, că dacă tu ai electorii tăi membrii tăi de partid și îi determini să voteze pe altcineva, că tu nu faci nimic altceva decât strategie politică. Nu e adevărat, nu e adevărat, asta e fraudă la vot. Cum adică?”