Simona Spătaru, candidată USR la alegerile parlamentare, a vorbit despre scandalul referitor la vila de protocol din Aviatorilor 86, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a precizat că USR vrea „să se renunțe odată la această rezervă a protocolului de stat, această rezervă de fond imobiliar, care se manageriază într-un mod discreționar”.
„Acesta este un exemplu, în primul rând este un exemplu de nesimțire, este un exemplu de lăcomie, este un exemplu enorm de risipă (…), pentru că sumele frizează ridicolul. Când tu spui că într-o casă, că are 200 de metri, 300 de metri, se investesc constant milioane de euro, îmi imaginez efectiv o țeavă pe unde banii intră, banii ies, dar nu au legătură cu casa respectivă. Nu au cum aceste case vechi de zeci de ani, aflate în proprietatea statului român, să poată să aibă nevoie constant de îmbunătățiri de milioane de euro. Domnilor, haideți să nu ne mai prostim! Poporul nu poate să creadă asemenea aberații”, a spus Simona Spătaru.
„E clar, PNL a dat un lux la sfârșit mandat domnului Iohannis, PSD l-a acoperit, dar această chestiune se repetă, această chestiune este continuă, adică fie că vorbim de locuințe de serviciu în timp ce oamenii exercită mandatul, fie că vorbim de locuințe la final de mandat, trebuie să așezăm aceste lucruri într-o decență și într-un bun simț”, a adăugat senatoarea USR.
„Ce spunem noi, cei de la USR, este să se renunțe odată la această rezervă a protocolului de stat, această rezervă de fond imobiliar, care se manageriază într-un mod discreționar. Nu există niciun fel de transparență. Noi am făcut dovada bunei-credințe de a solicita statului român o listă cu privire la aceste locații, acest fond, cine beneficiază, și după aceea să putem să propunem, din punctul nostru de vedere, o înlăturare practic… Aceste bunuri nu mai pot fi folosite de clasa politică, care este la putere”, a mai declarat Simona Spătaru.