Senatoarea USR Simona Spătaru a vorbit despre ultimele alegeri din acest an, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și s-a arătat de părere că un eventual pol de dreapta nu va fi format mai devreme de primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Eu cred că timpul este scurt pentru a vorbi într-adevăr despre niște programe, despre niște măsuri politice. Aș vrea, față de campania de la europarlamentare și de la locale, focusul să fie despre unde mergem cu România, pe partea economică, măsuri, desigur, pentru politica externă, lucruri mult mai aplicate”, a declarat senatoarea USR.
„Deja noi, prin Elena Lasconi, facem practic toată munca asta în teritoriu, de dialog cu oamenii, și nu pe diverse platforme sau fugim din fața lor, ci mergem și au mers, e deja de două săptămâni prezentă în diferite județe, și oamenii sunt foarte specifici în problemele lor. Întreabă ce o să se întâmple cu pensiile, ce o să se întâmple cu taxarea pe salariu”, a adăugat Simona Spătaru.
Întrebată dacă va exista un astfel de pol, Simona Spătaru a răspuns: „Nu cred că el va fi format înainte de primul tur. Cred că discuția este pentru a prefigura un plan de viitor un plan de viitor românilor, pentru, practic, a transpune o idee, o viziune, cum va putea arăta un Guvern al României începând din decembrie încolo și cred că la acest punct se referă și domnul Ciucă sau reprezentanții PNL”.