Simona Bucura Oprescu: Cei care atacă reforma sunt adevărații adversari ai echității în sistemul de pensii / Doar 4,4% dintre pensii vor avea aceeași valoare după indexarea de la 1 ianuarie (VIDEO)

Simona Bucura Oprescu: Cei care atacă reforma sunt adevărații adversari ai echității în sistemul de pensii / Doar 4,4% dintre pensii vor avea aceeași valoare după indexarea de la 1 ianuarie (VIDEO)
Inquam Photos / George Calin

Cei care atacă reforma sunt adevărații adversari ai echității în sistemul public de pensii, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, marți, într-o conferință de presă.

Simona Bucura Oprescu, despre reforma din sistemul de pensii

„Constat că cei care atacă această reformă sunt exact cărora nu le pasă de cei peste 3,8 milioane de pensionari care au fost nedreptățiți decenii întregi și cărora li s-a făcut dreptate prin noua lege a pensiilor. Cei care atacă reforma sunt adevărații adversari ai echității în sistemul public de pensii, sunt adversarii principiului contributivității, care spune că fiecare pensie trebuie să fie pe măsura muncii și contribuțiilor plătite”, a declarat ministrul Muncii.

„Cei care atacă reforma susțin perpetuarea inechităților și perpetuarea tratamentului incorect la care au fost supuși 3,8 milioane de pensionari, care au primit pensii mai mici decât alți pensionari care au muncit și contribuit la fel”, a continuat Simona Bucura Oprescu.

„Refuz orice fel de încercare de dezbinare a pensionarilor. Refuz o politică a urii. Continui să apăr drepturile tuturor pensionarilor din România. Este o minciună gravă care se rostogolește în spațiul public că 1 milion de pensii vor fi înghețate (…). Trebuie să știți că mă adresez, prin intermediul dumneavoastră, celor care transmit această informație falsă și care știu că este falsă și îi dezinformează în mod deliberat pe pensionari. Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să știe adevărul”, a continuat ea.

Simona Bucura Oprescu: Doar 4,4% dintre pensii vor avea aceeași valoare după indexarea de la 1 ianuarie

„Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare, 13,8% se vor majora peste patru luni, la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referință, conform legii. Repet, peste 13% dintre pensionari vor beneficia de indexarea de la 1 ianuarie 2025, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025, se vor indexa și cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare”, a precizat ministrul.

„Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeași valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeași valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuțiile plătite, comparativ cu ceilalți pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeași valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii, care au avut aceeași bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a mai spus ministrul Simona Bucura Oprescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Pâmântul va avea o nouă lună. Cum va putea fi văzut asteroidul și cât timp va sta în orbita planetei noastre
22:09 - Anca Serea a rămas fără bona celor 6 copii ai săi: „Pleacă acasă, unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit” / Ce a spus vedeta despre bonele filipineze (VIDEO, FOTO)
22:04 - Daniel Constantin, despre posibilitatea ca Iohannis să candideze la Senat din partea PNL: Mi se pare că e un zvon, deocamdată. La ședințele la care eu am participat, nu a fost nicio discuție în sensul acesta (VIDEO)
21:42 - Ce reacție a avut un turist polonez după ce a văzut zăpadă pe Transfăgărășan: „Cred că a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în vacanţă”
21:30 - IPS Teodosie: Femeia să nu se roage în pielea goală! Să se roage îmbrăcată cuviincios şi cu capul acoperit (VIDEO)
21:24 - Cum a fost păcălită Oana Roman de angajații unei firme care verifică centrale termice: „Să vă povestesc despre niște escroci și vă recomand să vă feriți de ei cât puteți”
21:10 - Ce măsuri vor lua autoritățile din Grecia pentru a reduce supraturismul. Ce a decis Guvernul de la Atena
20:59 - Ozana Barabancea, înșelată cu cea mai bună prietenă: „Pe el l-am iertat, dar pe ea, nu”
20:52 - Ministrul Sebastian Burduja, despre zona județului Galați: Toți consumatorii din zona afectată de inundații sunt alimentați cu energie electrică. Suntem pregătiți să intervenim, dacă vremea se înrăutățește (VIDEO)
20:45 - Ce le-a promis un poștaș din Vaslui locuitorilor din comunele afectate de inundații: „Merg să le duc pensia bătrânilor”