Silvio Berlusconi se interesa de două dame de companie românce, după una din petrecerile sale
Silvio Berlusconi ştia că femeile invitate la petrecerile organizate în vilele sale erau dame de companie, susțin procurorii italieni.
Anchetatorii au adus în sprijinul acuzațiilor stenograme ale unor conversații în care fostul premier se interesa de două tinere românce, notează Corriere della Sera.
Convorbirile telefonice le-a avut cu Tarantini imediat după petrecerea organizată cu o zi înainte de aniversarea sa, pe 28 septembrie 2008.
Conform stenogramelor, Berlusconi l-a sunat pe Tarantini, imediat după petrecere, şi l-a întrebat: „Tu le-ai adus pe cele două românce, nu? (…) Au comentat ceva?”.
„Nu, absolut nimic. Am vorbit azi cu ele…, mi-au spus că s-au simţit bine şi că sperau să rămână peste noapte; le cunosc bine, se numără printre cei pe care îi cunosc de ceva timp, nu sunt femei care să comenteze”, a răspuns Tarantini.
Fostul premier italian este judecat la Bari pentru că l-ar fi obligat să mintă în instanță pe omul de afaceri Gianpaolo Tarantini, acuzat că aducea dame de companie la petrecerile lui Berlusconi.
În fața instanței, procurorii italieni au prezentat noi probe, aceștia afirmând că Silvio Berlusconi știa că femeile invitate la petrecerile sale erau dame de companie și chiar el le plătea pentru servicii sexuale.
Omul de afaceri Gianpaolo Tarantini a declarat de fiecare dată în faţa anchetatorilor că tinerele aduse la petrecerile fostului premier erau „prietene” ale sale.