Dat afară din partid de soția sa, Silvestru Șoșoacă a depus actele de divorț la Judecătoria Sectorului 2. „Mă bucur foarte tare pentru asta. Este o bucurie pentru mine”, a spus el. Acesta a mai susținut că va lupta în instanță ca senatoarea Diana Șoșoacă să nu-i mai poarte numele.
„Am reușit să finalizez actele de divorţ şi de astăzi sunt oficial în divorț şi mă bucur foarte tare pentru asta. Este o bucurie pentru mine. Am căutat foarte mult echipa aceasta de avocați, pentru că este echipa care a învins-o pe Diana în fiecare proces pe care l-a avut, adică nu au pierdut niciodată în faţa ei. Vor câştiga şi de data asta. După intrarea în Parlament de acum trei ani şi jumătate Diana a involuat ca om”, a afirmat Silvestru Șoșoacă, pentru Antena 3 CNN.
Senatoarea a reacționat în scandal, spunând că „soțul meu a decedat, iar eu sunt văduvă”.
În replică, Silvestru Șoșoacă a spus: „Poate are în intenție să mă omoare. Poate are cine știe ce gânduri ascunse, împreună cu știe ea cine din știe ea ce ramură a SIE. Deocamdată, sunt viu și îmi cer numele înapoi”.
„Sincer, nu mă interesează dacă îi face probleme sau nu. Scopul meu e să nu-mi facă numele de râs. Scopul e să duc eu numele mai departe, pentru ca eu sunt Șoșoacă, Dumitru Silvestru Șoșoacă, și vreau să merg înainte în politică. Nu se pot bate doi Șoșoacă, nu e un nume comun precum Ionescu sau Popescu. E numele meu și eu am început toată mișcarea asta. Îmi rămâne mie. Ea își poate trece orice alt nume: Macovei, cum o chema înainte, sau Georgescu, cum o chema înainte de Macovei, sau Iovanovici (…) și merge înainte și ea, dacă vrea”, a mai afirmat Silvestru Șoșoacă, potrivit Antena 3 CNN.