Silvestru Șoșoacă vrea să scape de controlul judiciar în ancheta privind falsificarea semnăturilor pentru candidatura la alegerile europarlamentare.
„Nu am niciun gram de încredere în justiția română. Și voi de acasă să nu aveți niciun gram de încredere înjustiția română. Puiii ăia făcuți de Coldea și Kovesi sunt acolo”, a spus Silvestru Șoșoacă.
Silvestru Șoșoacă a fost plasat, miercuri seara, sub control judiciar 60 de zile, fiind acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii, mai precis, că a fasificat semnături pentru depunerea candidaturii independente la alegerile europarlamentare.
George Simion, liderul AUR, e și el vizat pentru că l-ar fi ajutat pe Silvestru Șoșoacă să falsifice semnăturile.
Un comunicat de miercuri după-amiază al Parchetului General vorbea despre „liderul unei formațiuni parlamentare, deputat”, care ”i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024”.
În schimb, George Simion a ajuns, vineri, la PG pentru a se autoinvita să fie audiat.
„Am venit împreună cu colegii mei care au rămas fără telefoane, fără laptopuri, cu trei zile înainte de alegeri, spunând că e o urgență. Percheziția informatică în cazul lor nu s-a făcut nici acum. Cer o audiență la procurorul-șef, la domnul Florența, cer ca procurorul de caz, dacă consideră că trebuie să fiu audiat și, miercuri, înainte de alegeri, m-a prezentat ca fiind un infractor, cer să mă audieze și vreau să fac un denunț cu privire la anumite semnături de la PNL, am niște comune, de la PSD, de la USR, de la REPER, de la AUR, pe motiv că, din cunoștințele mele, sunt semnături false. Trebuie să se aplice legea în cazul tuturor partidelor. Eu poate am greșit că am fost sincer, dar disperarea e maximă aici, la procuratură”, a declarat Simion.
El a mai precizat că AUR a strâns peste 600.000 de semnături.