Sighiartău: Ciucă a primit de la americani o distincție pe care doar Regele Mihai a mai primit-o / Ciucă a fost șef de promoție la Academia Militară, spre deosebire de alți candidați despre care nici nu știm dacă au luat BAC-ul (VIDEO)

Sighiartău: Ciucă a primit de la americani o distincție pe care doar Regele Mihai a mai primit-o / Ciucă a fost șef de promoție la Academia Militară, spre deosebire de alți candidați despre care nici nu știm dacă au luat BAC-ul (VIDEO)

Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a explicat miercuri, pentru B1 TV, de ce consideră că Nicolae Ciucă, liderul PNL, e cel mai potrivit pentru a fi viitorul președinte al României. Sighiartău s-a arătat sigur de victoria lui Ciucă în alegeri.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru.

Robert Sighiartău: Nicolae Ciucă e cel mai potrivit să fie președinte

„În aceste vremuri specifice, complicate, avem omul cel mai potrivit, pe Nicolae Ionel Ciucă, e un om foarte smerit, simplu, cu o carieră impresionantă în spate de care, sigur, n-a prea vorbit și asta e până la urmă o problemă de PR a PNL, dar e un om pregătit pentru vremurile actuale și mai ales pentru cele care urmează.

Dl Ciucă a făcut această trecere în politică în 2019, când SUA dădeau primul ajutor către Ucraina consistent, anticipând ce urmează să se întâmple. A fost ministrul Apărării, apoi premier și acum candidează pentru funcția cea mai importantă în statul român. (…)

PNL e un partid mare, puternic, mobilizat, s-au adunat peste 1,6 milioane de semnături. Azi au fost depuse, alături de echipa de acolo și împreună cu acești lideri performanți de la nivel local, că trebuie să recunoaștem că PNL are cei mai performanți lideri locali. Avem o traiectorie bună, un candidat bun pe care trebuie să-l cunoască lumea”, a declarat Robert Sighiartău.

Acesta și-a exprimat apoi convingerea că Nicolae Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale.

Sighiartău: Ciucă a fost șef de promoție la Academia Militară

Robert Sighiartău a mai spus despre liderul PNL că a primit din partea SUA o distincție pe care n-a mai primit-o decât Regele Mihai – Legion of Merit.

„Puțină lume știe că Nicolae Ionel Ciucă a fost șef de promoție la Academia Militară, în condițiile în care avem candidați care nici nu știm dacă și-au luat BAC-ul sau când și l-au luat și cu ce note”, a mai spus vicepreședintele PNL.

El a lăudat și mandatul de premier al lui Ciucă, în care s-a pus accent pe „investiții, pe valoare adăugată, s-au atras cei mai mulți bani europeni”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`