Meteorologii ANM au realizat prognoza pentru următoarele săptămâni, urmând ca până la 1 octombrie românii să aibă parte de vreme rece în zilele de 20 şi 21 septembrie, până în jurul datei de 25 septembrie, când se vor semnala și precipitații însemnate cantitativ.
În acest interval, mercurul din termometre va indica pe timpul zilei cel mult 18 grade în Dobrogea, în timp ce noaptea se vor întregistra minime între 0 și 3 grade celsius, în zona montană, potrivit ANM.
Estimarea ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Cum va fi vremea în Muntenia
În următoarele zile vremea va fi caldă, atingând maxime de 25-27 de grade, urmând o răcire bruscă pentru data de 21 septembrie, iar apoi vremea se va încălzi treptat ajungând chiar şi la 28 de grade, o vreme caldă pentru această perioadă. Muntenia va avea parte de ploi pe 20 septembrie, în restul intervalului ploile fiind reduse cantitativ.
Cum va fi vremea în Moldova
În următoarele zile, vremea va fi caldă în întreaga regiune, după care temperaturile vor scădea accentuat, urmând ca pe 21 septembrie maxima să fie, în medie, de 16 grade. Va urma o nouă perioadă de creştere a temperaturilor, cu maxime de până la 26 de grade şi minime de 13 grade. Ploile vor fi slabe, pe arii restrânse, cele mai însemnate cantitativ urmând să aibă loc pe 20 şi 21 septembrie.
Cum va fi vremea în Transilvania
Vremea se va răci simţitor în zilele de 20 şi 21 septembrie, temperaturile medii ajungând chiar la sub 16 grade. În zilele următoare, vremea se va încălzi treptat, între 25 şi 29 septembrie urmând să fie înregistrate maxime de 26 grade, iar minimele de peste 10 grade. Ploi semnificative vor fi doar în zilele de 20 şi 21 septembrie, în restul perioadei ploile fiind slabe şi puţine, cu mare probabilitate de revenire în jurul datei de 27 septembrie.
Vezi AICI cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în toate regiuni din țară.