Edilul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, vine cu explicaţii halucinante după ce, duminică, de Ziua Imnului Naţional al României, un steag negru a fost arborat pe sediul primăriei municipiului.
Antal Arpad susţine că niciodată nu a arborat „ostentativ” steagul de doliu pe faţada clădirii primăriei.
El pretinde că steagul negru arborat duminică pe faţada instituţiei a reprezentat un omagiu adus unui laureat al Premiului Pro Urbe, care a încetat din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute.
„Niciodată nu am arborat steagul de doliu pe primărie ostentativ, împotriva cuiva. Niciodată! (…) Din 1997 şi până în prezent au fost 90 de persoane care au primit premiul Pro Urbe în municipiul Sfântu Gheorghe, iar dintre aceste 90 de persoane 64 au decedat. De fiecare dată când cineva moare, un Pro Urbe, noi arborăm steagul negru pe primărie, pentru ca să ştie şi oraşul că a murit cineva important din comunitate. Din nefericire, în toată această perioadă au fost trei ocazii când decesul unei persoane s-a suprapus cu o zi de importanţă naţională, cum a fost şi acum de Ziua Imnului Naţional (…) Deci, repet, niciodată, dar nici măcar o dată nu am arborat în mod ostentativ steagul de doliu pe primărie. Pentru mine, steagul de doliu este o chestiune legată de comemorare şi nu este o chestiune împotriva cuiva. Niciodată nu am făcut aşa ceva (…), dar dacă cineva se uită doar la anumite posturi de televiziune va avea o altă imagine nu numai despre mine, ci despre toţi secuii”, a declarat Antal Arpad, potrivit Agerpres.
(Foto: Alexandru Cumpănaşu / Facebook)
Duminica trecută a fost a treia oară când decesul unui laureat Pro Urbe a coincis cu o sărbătoare naţională, iar Primăria Sfântu Gheorghe a arborat drapelul negru alături de steagurile tricolore de pe faţada instituţiei.
Prima dată s-a întâmplat pe 24 ianuarie 2016, iar gestul a fost interpretat de către unii membri ai comunităţii româneşti drept o jignire la adresa sărbătorii naţionale.
A doua oară s-a întâmplat pe 24 ianuarie 2017, când au murit doi laureaţi Pro Urbe, iar conducerea institiţiei a ţinut să sublinieze, la acea vreme, că a fost o „coincidenţă” şi că arborarea steagului negru nu a avut nicio legătură cu sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române.