Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac (PMP): „Cred că a fost o eroare extrem de gravă faptul că nu s-a comunicat și nu s-a explicat”

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac (PMP): Cred că a fost o eroare extrem de gravă faptul că nu s-a comunicat și nu s-a explicat
Foto: Facebook / Eugen Tomac

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a precizat că autoritățile nu au eplicat din timp  modificarea de pe cărțile electronice de identitate, așa se explică incertitudinile și reacția negativă a opiniei publice.

Eugen Tomac spune pentru RFI că în contextul polemicilor sex vs. gen pe cartea electronică de identitate că ”societatea românească este profund conservatoare și extrem de reticentă în a accepta noi modificări în ceea ce privește legislația, pe care la nivel european, majoritatea statelor o susțin. Eu sunt un om politic extrem de rezervat în ceea ce privește această agendă progresistă, dintr-un simplu motiv, pentru că eu cred că prin calea dialogului putem depăși momente de criză în societate.

Or atunci când nu există dialog din partea instituțiilor statului, ci pur și simplu se impun o serie de modificări, fără a da vreo explicație convingătoare, aceste comunicate sau ieșiri post-factum nu ajută, ci din contră, sporesc neîncrederea.

Deci din punct de vedere politic, cred că a fost o eroare extrem de gravă faptul că nu s-a comunicat și nu s-a explicat de ce se produce această modificare, pentru că din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt destul de clare, exact așa cum prevede legislația României și nu trebuie să ne temem de acest lucru, societatea este formată din femei și bărbați. Că unii își reconsideră identitatea sexuală pe parcurs, asta e o chestiune de opțiune proprie”.

La precizarea reporterului că există state care permit și genul neutru, eurodeputatul a răspuns: ”Eu cred că societatea românească se află într-o altă situație și sunt altele prioritățile României, în ceea ce privește agenda europeană. Să nu uităm că nici la ora actuală nu suntem în Schengen, nici în prezent nu există o agendă foarte clară în ceea ce privește aderarea noastră la zona euro și cred că altele sunt prioritățile pe care trebuie să le aibă clasa politică în relația României cu UE și nicidecum aceste teme, care în unele state mult mai avansate, mult mai dezvoltate, nu trezesc atât de multă patimă în dezbatere”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`