„Nu s-a pus nicio secundă problema prelungirii mandatului conducerii demisionare a PDL”, susține vicepreședintele demisionar din partid, Sever Voinescu. Acesta a declarat pentru Mediafax că în ședința de duminică a Colegiului Director s-a discutat numai despre modul în care să fie desemnată noua conducere.
El a precizat că au fost discutate două variante: organizarea Convenţiei Naţionale Extraordinare, care a și fost adoptată, și mergerea în CNC pentru a se face o modificare la Statut astfel încât să se prevadă ca, într-o astfel de situaţie, să fie ales „un directorat” care să conducă partidul până la alegerea noii conduceri.
„Nu a fost vorba despre prelungirea de mandate. Nicio secundă nu s-a luat în discuţie să mai stea conducerea demisionară”, a subliniat Voinescu.
În urma Colegiului Director de duminică, PDL a decis să convoace o Convenție Națională Extraordinară, care să aleagă o nouă echipă de conducere, după ce întreaga conducere a partidului a demisionat joi. Această convenție va avea loc pe 30 iunie. Totodată, Consiliul Național de coordonare al PDL este programat marți.