Serbia: Incendiu într-o discotecă din Novi Sad. Șase persoane au murit

Publicat: 01 04. 2012, 20:38

Șase tineri, trei femei și trei bărbați, au murit sâmbătă seară, într-un incendiu într-un club de noapte din orașul sârb Novi Sad, relatează postul B92.

Din informațiile polițiștilor deflagrația a izbucnit pe scena clubului și a fost cauzată de o defecțiune a instalației.

“Aproximativ 350 de persoane se aflau în club când a izbucnit incendiul. Cele șapte victime, care cel mai probabil s-au sufocat, erau blocate în baie”, a anunțat comandatul poliției din Novi Sad, Stevan Krstici.

Până acum au fost identificate doar două victime, însă autoritățile nu pot da publicității numele acestora.

50 de persoane au fost chemate pentru interogatorii, inclusiv proprietarul clubului.

„Investigaţia este în curs, iar cauza tragediei va fi stabilită, la fel cum se va stabili şi dacă au fost respectate toate reglementările şi dacă au existat posibile scăpări. Clubul era inspectat în mod regulat şi nu au fost observate nereguli tehnice care ar fi putut cauza incendiul”, a declarat ministrul sârb de Interne, Iviţa Dacici.