Senatul a respins moțiunea USL "Căldura care îngheață România". Inițiativa a fost la doar trei voturi de adoptare
Senatul a respins, luni, moțiunea „Căldura care îngheață România: regimul Băsescu-Boc”, inițiată de USL.
Aceasta a primit 66 de voturi „pentru”, 62 de voturi „împotrivă” și o abținere. Pentru adoptare, moțiunea avea nevoie de 69 de voturi „pentru”.
USL a depus, luni, în Plenul Parlamentului, o moțiune pe căldură, cu titlul „Căldura care îngheață România: regimul Băsescu-Boc”.
Astfel, opoziția a încercat să atragă atenția asupra costurilor de încălzire care se vor majora cu circa 60% din această iarnă.
„Am atras atenţia că România nu iese din criză şi că populaţia nu va supravieţui dacă, pe de o parte, Guvernul taie salariile, iar pe de altă parte, acelaşi Guvern, creşte toate preţurile. De asemenea, am atras atenţia că tăierea subvenţiilor la căldură va lăsa în frig peste un milion de familii. Costurile de încălzire se vor majora cu peste 60 % faţă de iarna precedentă, iar în multe localităţi vor fi chiar duble”, a declarat senatorul PSD Alexandru Cordoș, în momentul depunerii moțiunii.