Senatul a respins moțiunea simplă a PNL cu privire la alocațiile copiilor

Senatul a respins moțiunea simplă a PNL cu privire la alocațiile copiilor
Foto: svnews.ro

Moțiunea simplă a PNL de demisie a ministrului Muncii și mărirea alocațiilor pentru copii a fost respinsă luni de plenul Senatului cu 82 de voturi „împotrivă”, 56 „pentru” și 6 „abțineri”.
Votul a fost electronic, secret.

„Avem un guvern problemă! Dar, grav este că avem români competenţi şi cinstiţi care caută să plece din ţară. La fel de grav este că România devine pe zi ce trece un El Dorado pentru impostori şi pentru hoţi (…). După cum ştiţi, toţi copiii din România primesc o alocaţie de stat a cărei valoare este astăzi de 42 de lei. Ca detaliu important, această sumă nu a mai modificată de peste 6 ani, din 2009, în ciuda faptului că preţurile au crescut cu cel puţin 20% în acest interval”, a spus deputat Steliana Miron în plenul Senatului, adăugând că pentru un câine comunitar se alocă circa 140 de lei lunar, iar pentru un deţinut 2.397 lei.

Textul moțiunii indică faptul că din cei 3,7 milioane de copii, circa 400.000 nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ, iar rata abandonului şcolar primar şi gimnazial s-a triplat în ultimii 15 ani, scrie Mediafax.

Totodată, Miron a adus în discuție demisia ministrului Muncii Rovana Plumb.

Pe de altă parte, Plumb susține că „este păcat că un astfel de act politic serios începe cu atacuri personale la adresa membrilor guvernului. Asta arată cât de mult contează în realitate această moţiune pentru cei din noul PNL. De fapt, această moţiune este o formă de a folosi imaginea copiilor, de a folosi copiii pentru câştiguri de imagine (…). Este nu numai ridicol, dar, din punctul meu de vedere, este şi revoltător ca tocmai pe seama copiilor să se construiască calcule de imagine”.

Ministrul Muncii adaugă că „acest guvern, spre deosebire de semnatarii moţiunii, încearcă să facă tot ceea ce se poate pentru a îmbunătăţi viaţa familiei din România. În acest sens, în cadrul Ministerului Muncii lucrăm la o viziune integrată în ceea ce priveşte familia. În accepţiunea noastră, familia (…) e necesar a fi tratată ca un tot unitar. Din acest motiv, viziunea noastră porneşte de la componentele structurale ale familiei şi are la bază conceperea unui pachet integrat de beneficii şi servicii sociale, modelate şi pliate pe nevoile specifice ale fiecărui membru al familiei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`