Senatul a adoptat un proiect de lege al USR care urmărește să reducă timpul proceselor în instanţă
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege depus de USR menit să reducă timpul proceselor în instanţă, prin desemnarea aleatorie, digitalizată, a experţilor care vor întocmi expertizele judiciare. Inițiativa legislativă aparține deputatei USR Oana Murariu. Proiectul urmează să intre la dezbatere şi vot final la Camera Deputaţilor.
Proiect de lege pentru reducerea timpului proceselor în instanţă
Noua procedură va fi similară celei de repartizare aleatorie a dosarelor la completurile de judecată, explică USR într-un comunicat citat de News.ro. Ea va fi aplicată doar în cazul în care părţile nu cad de acord asupra desemnării unui anume expert judiciar, introducând, cu prioritate, criteriul disponibilităţii experţilor, în momentul repartizării cauzei, algoritmul programului informatic ţinând cont de încărcătura experţilor judiciari..
„Faptele se prescriu de multe ori în procesele penale până să se ajungă la o decizie a instanţei. În civil, sunt situaţii în care părţile mor sau se schimbă atât de mult contextul procesului pe parcursul a ani şi ani de zile, că de multe ori nu mai contează rezultatul. Fără amânări repetate pe motiv că experţii au prea multe expertize în lucru şi nu s-au putut ocupa de expertiza în cauză.
Fără procese interminabile pe motiv că expertizele judiciare durează prea mult. Noutatea propunerii e stabilirea algoritmului programului informatic astfel încât să se ţină cont de încărcătura experţilor. Cei care au mai puţine expertize în desfăşurare vor fi preferaţi celor extrem de încărcaţi şi astfel durata proceselor va scădea şi va creşte calitatea actului de justiţie”, a explicat deputata USR Oana Murariu.