Plenul Senatului a adoptat, cu amendamentele propuse de Comisia pentru agricultură, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 46/2008 – Codul Silvic.
Astfel, structuri specializate de jandarmerie forestieră ar putea să asigure, alături de personalul silvic, paza fondului forestier naţional pentru combaterea încălcării legii.
La propunerea Comisiei pentru agricultură, senatorii au eliminat din textul propus de guvern prevederea potrivit căreia ocoalele silvice de stat din structura Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva vor suporta din fonduri proprii cheltuielile aferente serviciului de pază a proprietăţilor forestiere de până la 30 de hectare, în limita fondurilor cu aceată destinaţie prevăzute în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, relatează Mediafax.
Membrii comisiei au arătat că proprietăţile private sub 30 de hectare reprezintă aproximativ 1 milion de hectare de fond forestier, iar costurile de pază s-ar ridica la peste 15 milioane de euro, sumă care nu poate fi suportată din bugetul regiei.
Senatorii au amânat cu un an, de la 1 ianuarie 2014 la 1 ianuarie 2015, data de la care va fi interzisă vânzarea unui procent mai mare de 50 la sută din masa lemnoasă, pusă în valoare pentru a fi recoltată ca „lemn pe picior” din păduri proprietate publică.