Senatorul PSD Sorin Bota vrea organizarea congresului și alegeri interne în partid: Cei excluși ar trebui să revină

Senatorul PSD Sorin Bota vrea organizarea congresului și alegeri interne în partid: Cei excluși ar trebui să revină
Foto: sorinbota.ro

Senatorul social-democrat Sorin Bota a cerut, vineri, organizarea unui congres, alegeri interne în PSD, revenirea membrilor care au fost exlcuși, precum și analizarea motivelor care au dus la pierderea alegerilor prezidențiale, potrivit unei scrisori deschise, remisă Mediafax.

Potrivit senatorului, nici la acest moment nu au fost stabilite responsabilități și nu au fost luate „măsurile pentru a refoma partidul”, motiv pentru care acesta le cere colegilor săi mobilizarea în vederea organizării unui congres, conform statutului PSD.

„Prezidenţialele din 2014 au reprezentat cel mai sever eşec al unui candidat susţinut de PSD. Deşi trebuia să facem o analiză pertinentă a cauzelor acestei catastrofe electorale, acest lucru nu s-a întâmplat. Nici până azi nu am stabilit responsabilităţi şi nu am luat măsurile pentru a reforma şi a redresa partidul”, spune senatorul PSD.

Sorin Bota cere, totodată, sprijinul colegilor săi pentru generarea „unei dezbateri interne autentice”.

„Efectuarea unei analize obiective a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor şi stabilirea responsabilităţilor, inclusiv în cazul votului din Diaspora; Revenirea în partid a membrilor noştri excluşi la sfârşitul anului trecut; Crearea unei Comisii de pregătire şi organizare a Congresului care să includă reprezentanţii tuturor curentelor din partid, care să genereze o dezbatere internă autentică şi să se garanteze alegeri interne corecte cu toţi membrii de partid, conform Statutului PSD”, mai transmite Bota.

Scrisoarea lui Sorin Bota vine în contextul în care liderul PSD, Victor Ponta, a anunțat amânarea congresului PSD, care fusese programat inițial pentru luna martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`