Senatorul PSD Daniel Savu: Colegii din ACL să primească gândul cel bun de la Dumnezeu și să voteze reducerea CAS-ului
Senatorul PSD Daniel Savu le urează colegilor din ACL să primească gândul cel bun de la Dumnezeu și îi îndeamnă să voteze reducerea CAS-ului.
„Reducerea CAS trebuie să fie votată cu maximă celeritate în Camera Deputaților pentru a putea intra în vigoare de la 1 octombrie. Parlamentul trebuie să-și facă datoria față de mediul privat și să voteze acest proiect important care a fost întârziat nejustificat de un regim care este în stare de orice să blocheze progresul României”, transmite Savu într-o declarație de presă citată de Agerpres.
Senatorul cere o poziție fermă din partea ACL și se arată optimist, „mai ales că astăzi sărbătorim Nașterea Maicii Domnului”.
„Colegii din ACL trebuie să se hotărască dacă își doresc sau nu reducerea fiscalității. Acum au oportunitatea să se exprime pentru acest proiect al Guvernului. Eu sper, mai ales că astăzi sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, că parlamentarii ACL vor primi gândul cel bun de la Dumnezeu și vor vota pentru reducerea CAS în Plenul Camerei Deputaților”, mai arată senatorul.