Senatorul Mircea Diaconu și-a anunțat candidatura pentru un mandat de parlamentar

Senatorul Mircea Diaconu și-a anunțat candidatura pentru un mandat de parlamentar

Senatorul PNL Mircea Diaconu și-a anunțat, luni, intenția de a candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare planificate pentru 9 decembrie. Acesta a declarat, pentru Mediafax, că va candida în același colegiu ca și în 2008.

Diaconu a declarat că nu va demisiona din Parlament în urma deciziei de incompatibilitate, decizie care l-a făcut să se retragă de la nominalizarea de la portofoliul de Cultură. Senatorul a precizat că acea interdicție nu se aplică în cazul drepturilor electorale.

„Interdicţia este pe funcţii publice, dar fac excepţie cele electorale. A alege şi a fi ales este un drept constituţional care nu poate fi interzis ca urmare a unei sancţiuni administrative, cum este asta. Deci, trebuie să omori oameni, trebuie să faci alte chestii ca să-ţi restrângă drepturile civile”, a susţinut Diaconu.

Senatorul PNL a precizat că a înştiinţat conducerea Senatului cu privire la faptul că a solicitat revizuirea deciziei ICCJ privind situaţia sa, iar procedura juridică este în desfăşurare.

„Dacă ţin cont de ea bine, e treaba lor, şi vorba aia, plenul e suveran”, a mai spus Diaconu.

„Voi candida şi candidez exact în acelaşi colegiu şi cine are chef să mă conteste are o lună să mă conteste şi se judecă rapid contestaţia lor asupra candidaturii. În subiectul ăsta este mandatul existent, nu cel următor”, a mai susţinut Diaconu.

În 2008, Mircea Diaconu a fost ales senator în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.03 Argeş.

Biroul Permanent a decis, în urmă cu o săptămână, amânarea discuţiei privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lămuriri suplimentare din partea ICCJ.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

 

 

 

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)