Senatorul Iulian Urban: Dacă Băsescu va fi demis, atunci va avea dreptul să candideze pentru un nou mandat
Senatorul independent Iulian Urban a declarat, joi, că o posibilă demitere prin referendum a președintelui Traian Băsescu îi va da acestuia șansa de a candida la un nou mandat la Palatul Cotroceni.
Urban a arătat că potrivit Articolului 81 din Constituție, o persoană poate deține maximum două mandate de președinte, însă dacă Băsescu va fi suspendat, actualul mandat nu va fi luat în considerare.
„Erau două mandate şi atât, dar şi în Constituţie, unde se reglementează durata şi modul de desfăşurare al unui preşedinte, se spune foarte clar că în situaţia în care mandatul nu este dus până la capăt, persoana în cauza mai are dreptul la un nou mandat„, a explicat senatorul, potrivit RTV.
Senatorul a spus că există deja un precedent în care judecătorii la Curtea Constituţională au primit un nou mandat pentru că primul nu era un mandat nu a fost dus la capăt.
USL a depus, miercuri, cererea de suspendare a lui Traian Băsescu, aceasta fiind citită, joi, și urmând să fie votată vineri.