Senatorul Daniel Savu și-a anunțat candidatura la șefia PSD. Reacția lui Dragnea: E o glumă!

Publicat: 20 09. 2015, 16:48
Foto: obiectiv.info

Liviu Dragnea îi crede glumeți pe cei care îi amenință supremația în PSD. Președinte interimar al partidului, Dragnea nu a anunțat până în acest moment candidatura pentru șefia permanentă a formațiunii politice, dar a făcut-o senatorul Daniel Savu, unul dintre adversarii săi și susținător al lui Ponta.

Când a aflat de candidatura lui Savu, Dragnea a avut o reacție scurtă: ”E o glumă!”.

”Eu chiar candidez, nu e glumă. Am deja un program cu care vreau să conduc partidul! Așa cum am anunţat încă de ieri, voi candida la funcţia de preşedinte al PSD, cu prilejul Congresului care va avea loc pe 11 octombrie. În această calitate, vreau să vă supun atenţiei două teme importante, de care cred că depinde viitorul imediat al PSD”, a declarat Savu pentru stiripesurse.ro.