Senatorii vor să ceară socoteală Guvernului: Antonescu vrea o lege prin care Ponta să vorbească în plen despre activitățile sale
Crin Antonescu vrea ca premierul Victor Ponta să-i dea socoteală pentru activitatea de la Guvern.
Preşedintele Senatului vrea să facă o lege, prin care şeful executivului să vină lunar în plen şi să vorbească despre activitatea lui.
Antonescu vrea ca şi miniştrii din Cabinetul Ponta să meargă o dată pe săptămână în Parlament şi să răspundă întrebărilor senatorilor.
Ideea, care este pentru moment, doar în faza de propunere este susţinuţă de liberali dar şi de premeirul Victor Ponta.
Dar pentru ca propunerile să intre în vigoare, trebuie mai întâi discutate şi votate în plenul Senatului.
„Trebuie discutate la nivelul comisiei pentru regulament, apoi se înaintează la liderii de grup și apoi se merge în plen, care este suveran, deci propunerile lui Antonescu pot fi acceptate sau nu. Parlamentul trebuie să exercite un control”, spune liderul senatorilor PNL Puiu Hașotti.
Social democraţii susţin însă că un astfel de proiect nu este nou.
„Acest mecanism există în Senat, a fost aprobat în 2011, Hașotti a fost unul dintre susținătorii ideii de a avea un control mai mare asupra activității Guvernului. Faptul că se revine la ceva ce există și nu s-a aplicat nu poate decât să ne bucure”, a declarat senatorul PSD Mircea Geoană.
Modificările propune de Crin Antonescu prevăd şi schimbarea programului de lucru a Senatului.
Mai exact, aleşii vor lucra 4 zile în loc de 3. două zile în plen, o zi în comisii şi o zi va fi dedicată dezbaterilor cu reprezentantii instiutţiilor subordonate Parlamentului.