UPDATE 11:30: Senatorii au adoptat legea USL, cu 77 de voturi „pentru”, 17 „abţineri” şi nouă voturi „împotrivă”. Modificarea prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar.
Legea urmează să fie supusă la vot și în Camera Deputaților, care este for decizional.
Premierul Victor Ponta îşi doreşte modificarea Legii Electorale. Acreasta va fi chiar prima propunere legislativă pe care a susţinut-o marți în Senat.
„Sunt convins că dacă veți fi de acord cu această modificare vor intra forțe politice responsabile care sunt și azi reprezentate în Parlament că alegătorii vor simți cu adevărat o legătură directă cu cel care candidează și iese pe primul loc, conform voinței celor care au votat. Guvernul actual susține această propunere”, a declarat Ponta.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a explicat de ce varianta uninominalului pur este de preferat altor formule de vot.
„Există sistemele majore care fac dreptate cu sau fără ghilimele proporționalității și anume varianta curată a sistemului de liste, pe care am avut-o, sistem care a fost atacat, sistem care mie îmi pare sanatos din punct de vedere politic. Și există în partea celalaltă formulă pe care o propunem acum, uninominal pur, majoritar, într-un singur tur”, a spus Antonescu.
„În fond opțiunea pe care o avem de făcut este de a opta pentru forumla în care cea mai mare parte a responsabilității revine partidelor respectiv formula pe liste sau formula din care cea mai mare puterea de alegere revine alegatorului, adica formula pe care astăzi o propunem. Cred că optând pentru o astfel de formulă cel puțin clarificăm responsabil”, a mai spus președintele PNL.
Crin Antonescu a mai subliniat că formula aplicată la alegerile din 2008 s-a dovedit a fi cea mai proastă şi a apreciat-o drept o loterie.
Pasajele privind reducerea numărului de parlamentari la 300 de reprezentanţi și migrația politică au fost eliminate.