Senatorii au votat încetarea mandatului lui Andrei Marga la președinția ICR

Publicat: 18 06. 2013, 10:45

Senatorii s-au reunit marți dimineaţă în şedinţă pentru a decide revocarea din funcția de președinte al ICR a lui Andrei Marga. Încetarea mandatului său a primit 83 de voturi „pentru” și 12 „abțineri”.

Pentru că liberalii au primit conducerea CNAS, acum noul şef al ICR ar putea fi de la PSD, spun unele surse. Senatorul PSD Georgică Severin, cel care este şi preşedinte al Comisiei de Cultură care a decis revocarea lui Marga ar fi o variantă. Social-democratul neagă însă şi crede că funcţia va rămâne liberalilor.

Andrei Marga a demisionat, luni, de la șefia Institutului Cultural Român, Decizia acestuia a venit după ce s-a propus înlăturarea sa de către Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, ca urmare a faptului că instituția nu a trimis raportul de activitate pe 2012 al instituţiei, ci doar o fițuică.

Marga menționează, în comunicatul în care își anunță demisia, că de când a fost numit în funcția de președinte al Institututului Cultural Român, pe 11 septembrie 2012, a fost spus la numeroase defăimări, „tipice înţelegerii primitive a politicii”. (Detalii AICI)

Demiterea lui Andrei Marga de la conducerea ICR a fost discutată la nivelul conducerii PNL încă de săptămâna trecută, dar Crin Antonescu nu a vrut să audă de această schimbare. Tot săptămâna trecută, Marga a fost criticat chiar de șeful Guvernului, în deschiderea ședinței de Guvern.