Senator PSD, despre cazul Șova: Cred că va trebui să refacem procedura

Publicat: 11 05. 2015, 14:39
Foto: evz.ro

Senatorul PSD Ioan Chelaru este de părere că procedura ân cazul Șova se va relua, din moment ce hotărârea Senatului cu privire la rezultatul votului față de cererea DNA a fost declarată neconstituțională, potrivit Agerpres.

„CCR va trimite și Senatului decizia și va fi publicată în Monitorul Oficial. În prima ședință a Biroului permanent vom pune în discuție calea de urmat. Cred că drumul de urmat este dezbatere în Comisia juridică, stabilirea unei hotărâri în săptămâna următoare, după o ședință în plen a Senatului, probabil un nou vot. Așa cred. Am văzut puncte de vedere care vorbesc despre reinterpretare. Atât timp cât CCR a declarat neconstituțională întreaga hotărâre, asta înseamnă că și votul este neconstituțional, deci toată procedura, și atunci va trebui să refacem procedura”, a spus Chelaru.

Senatorul explică faptul că dacă CCR a decis că este o problemă cu această hotărâre, procedura care s-a desfășurat în ziua respectivă va trebui refăcută, nu reinterpretată.