Senatoarea Diana Șoșoacă, noi declarații controversate: „Limba latină se trage din limba română” (VIDEO)

Senatoarea Diana Șoșoacă, noi declarații controversate: „Limba latină se trage din limba română” (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Senatoarea Diana Șoșoacă a creat noi controverse pe rețelele de socializare după ce a afirmat că limba latină „se trage din limba română”.

Senatoarea a fost filmată făcând aceste declarații la Școala de Vară a partidului pe care îl conduce, SOS. „Limba română este limba primordială, nu ne tragem din limba latină, latina se trage din limba română”, a declarat Șoșoacă.

Momentul a fost filmat și devenit viral pe rețelele sociale.

Teoria susținută de Șoșoacă este răspândită de mai mulți ani pe internet, după o afirmație atribuită fostului consilier al Papei Ioan Paul al II-lea.

Miceal Ledwith vorbea într-un interviu pentru TVR Cluj despre faptul că „limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină”.

„Chiar daca se stie ca latina e limba oficiala a Bisericii Catolice, precum si limba Imperiului Roman, iar limba romana este o limba latina, mai putina lume cunoaste ca limba romana, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latina, si nu invers.

Cu alte cuvinte, nu limba romana este o limba latina, ci mai degraba limba latina este o limba romaneasca. Asadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Muntii Bucegi, din Brasov, din Bucuresti. Voi sunteti cei care ati oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latina – n.red.) „, a declarat acesta intr-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`