SEMNAL de ALARMĂ devastator pentru guvernarea PSD-ALDE: Pericolul suspendării fondurilor europene este IMINENT

Publicat: 12 06. 2018, 13:44

Politizarea administrației publice va avea costuri uriașe pentru români dacă propunerilede modificare a Codului Admninistrativ vor fi adoptate,atrage atenția deputatul liberal Marilen Pirtea.

”Propunerile de modificare a Codului Administrativ dezbătute în aceste zile în Parlament echivalează cu politizarea administrației publice. Dincolo de faptul că prefecții și subprefecții sunt scoși din categoria înalților funcționari publici, devenind strict reprezentanți politici, modul în care este restructurat rolul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este alarmant. Inclusiv Comisia Europeană a reacționat, criticând în termeni duri noile prevederi și indicând o posibilă suspendare a fondurilor europene din Programul Capacitate Administrativă, cu un total de 553 milioane euro pentru calendarul de planificare 2014-2020”, se arată într-un comunicat semnat de deputatul PNL.

Comisia Europeană constată mai multe amendamente care periclitează eforturile de profesionalizare a funcționarilor publici și anulează progresele în această direcție

– Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici își pierde calitatea procesuală activă prin care putea sesiza instanţa de contencios administrativ în cazul unor abuzuri politice la adresa funcționarilor publici;

– ANFP își pierde capacitatea de filtru față de modificările abuzive ale organigramelor instituțiilor, dând astfel cale liberă unor modificări arbitrare, cu scop politic;

– Publicitatea pentru concursurile de funcționari publici se reduce de la 15 zile la 8 zile, ceea ce crește șansele ca aceste concursuri să fie cunoscute doar de clientela politică;

– Funcționarii publici care sesizează încălcări ale legilor (avertizori de integritate) își pierd protecția legală rezervată avertizorilor de integritate, o ingerință foarte gravă în mecanismul instituțional creat pentru consilidarea integrității în administrație.