Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru fals şi înşelăciune
Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a fost suspendat din funcţie, după ce a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale. Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj, transmite Mediafax.
Presa a relatat, citând surse judiciare, că Mureşan este acuzat, printre altele, că a încasat compensaţii acordate de Ministerul de Interne pentru plata chiriei, în condiţiile în care acesta deţine o locuinţă în municipiul Cluj Napoca.
Alexandru Mureşan a fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj în perioada 2005-2011, iar din 2011 şi până în februarie 2013 a fost adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Cluj. În luna februarie a acestui an, Mureşan şi-a reluat postul de şef al Poliţiei Rutiere Cluj.
Conform presei locale, numele lui Mureşan a fost legat de scandalul privind tratamentul de care a beneficiat omul de afaceri Călin Stoia, arestat pentru fapte de corupţie alături de fostul primar Sorin Apostu, în timp ce se afla în arestul Poliţiei Cluj Cluj.