George Simion (AUR) a propus joi, în cadrul ședinței comune a celor două Camere, ca șeful ANRE să fie convocat în fața plenului reunit al Parlamentului pentru a da explicații despre creșterea prețului la energie.
”Legat de comisia de anchetă pe care a propus-o grupul reunit parlamentar PSD, noi suntem de acord pentru această comisie de anchetă și dorim ca funcționarea ei și activitatea ei să înceapă cât mai curând. Înțeleg că în Parlament nu se lucrează luni și de aceea marți este ziua cea mai protrivită să accelerăm acest proces.
Totodată, marți, odată cu comisia de anchetă, trebuie să se voteze în plenul reunit al celor două camere și moțiunea de cenzură, fie că vrem sau nu vrem, asta spune Constituția.
Referitor la comisia de anchetă pe energie, este foarte important ca să fie invitat în plenul reunit și propun chemarea în plenul reunit al celor două camere a președintelui ANRE, care are un salariu care ajunge undeva la 12.000 de euro”, a spus George Simion.
Plenul comun a respins această propunere și a votat o hotărâre prin care se înființează o comisie de anchetă privind prețul energiei.
La propunerea liderilor de grup s-a decis ca șeful ANRE să nu fie chemat în fața plenului ci în fața comisiei de anchetă.