Şefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu a asistat la flagrant şi a leşinat când şi-a văzut şeful în cătuşe
Apar noi informații despre flagrantul procurorilor DNA în urma căruia președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost surprins în timp ce lua mită de 1,25 de milioane de lei. La momentul percheziției ar fi asistat și șefa de cabinet al lui Buzatu care se afla în apropiere în momentul în care procurorii au descins, scrie Antena3.
Noi informații despre flagrantul procurorilor DNA
Aceasta se afla într-un alt vehicul și a asistat la intervenția polițiștilor de la Anti-Corupție. Alături de ea se afla un apropiat al lui Buzatu și a văzut cum președintele Consiliului Județean Vaslui a fost oprit de ofițerii Direcției Naționale Anticorupție, iar mașina lui a fost percheziționată.
Anterior, femeia respectivă a participat la întâlnirez dintre Emil Savin, omul de afaceri denunțător, și Dumitru Buzatu, apoi au plecat în mașini diferite.
La intervenția polițiștilor, femeia s-a speriat și a leșinat. Când s-a trezit, l-a văzut pe Dumitru Buzatu cu cătușele la mâini, condus de ofițerii de poliție.
Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, este în arest preventiv, iar procurorii DNA îi verifică averea și vor cere confiscare să îi fie confiscați bani și proprietăți în cazul în care găsesc diferențe față de veniturile declarate, potrivit Stirileprotv.ro.
Dumitru Buzatu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Oficialul a fost denunțat de un om de afaceri căruia i-ar fi solicitat, indirect, o parte din banii pe care CJ Vaslui îi datora de doi ani firmei care s-a ocupat de reabilitarea drumurilor din județ. Potrivit DNA, ar fi fost vorba despre 15 milioane de lei, bani pe care tot Dumitru Buzatu i-ar fi blocat inițial.
Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, fiind filmat de anchetatori când primea o geantă cu 1,25 milioane de lei în bancnote de 500. În momentul în care a fost oprit de aceștia, președintele CJ Vaslui nu nega că ar fi banii săi, dar susținea că ar fi vorba despre economiile sale.
Când a fost audiat, Dumitru Buzatu și-a schimbat declarația, spunând că, de fapt, ar fi fost vorba despre un împrumut de 125.000 de lei. Tribunalul Vaslui a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.