Sediul filialei județene Vaslui a PSD, prădat de hoți: Au furat 600 de lei, un televizor și două telefoane mobile!
Sediul organizației județene Vaslui a PSD a fost spart de de hoți, sâmbătă noapte, din instituție fiind furată suma de 600 de lei, un televizor și două telefoane mobile, potrivit Mediafax.
Hoții au pătruns în clădire printr-o fereastră uitată deschisă la plecarea din sediu, au răvășit toate birourile și au furat mai multe bunuri.
Poliția a fost sesizată duminică dimineața de către un jurist al PSD că sediul filialei județene a fost spart.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru strângerea de probe care să ducă la identificarea hoților.