Şedinţe în plen, luni dimineaţă, pentru alegerea preşedinților Camerei Deputaţilor și Senatului
Camera Deputaţilor se va reuni, luni dimineaţă, în plen, pentru a-şi alege preşedintele, potrivit Agerpres.
Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi ales prin vot secret cu buletine de vot.
De asemenea, deputaţii vor alege şi noii membri ai Biroului permanent.
Şedinţa în plen va avea loc începând cu ora 9,00.
La rândul său, Senatul se va reuni, luni dimineaţă, în plen, pentru a-şi alege preşedintele, a decis, duminică seară, conducerea forului legislativ.
Şedinţa va avea loc începând cu ora 9,00.