Ședința în plen a Senatului a fost suspendată luni, din cauza mai multor discuții în contradictoriu dintre senatorii Puterii și cei ai Opoziției, pe tema legii privind asistența socială. Proiectul de lege are ca termen de adoptare tacită data de 3 noiembrie, relatează Agerpres.
Viceliderul democrat –liberal Toader Mocanu a cerut înaintarea proiectului de lege de la punctul 19 la punctul 3, cerere combătută de senatorul liberal Puiu Hașotti, care a menționat că mutarea propunerii nu a fost cerută în ședința BP.
Discuția i-a determinat pe parlamentarii Opoziției să refuze votul pe articole ale legii privind asistența socială, iar după o pauză de 50 de minute, senatorul PSD Ilie Sârbu a declarat că nu s-a ajuns la o înțelegere și că s-a cerut prelungirea pauzei de consultări.
„Negocierile continuă, nu am ajuns la nicio înțelegere. Solicităm prelungirea pauzei de consultări”, a spus Ilie Sârbu.
Președintele de ședință, Ioan Chelaru, a anunțat suspendarea ședinței plenului.