Şedinţa plenului Senatului, suspendată din lipsă de cvorum: Parlamentarii urmau să recupereze ziua luată liberă de Sfânta Parascheva
Ședința de plen a Senatului a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum, în urma prezenței fiind numărați doar 75 de senatori.
După ce şi-au luat liber de Sf. Parascheva, senatorii nu au mai venit miercuri la muncă să recupereze ziua pierdută.
La şedinţa în care trebuia să se discute despre exploatările prin fracturare hidraulica, un subiect extrem de important, nu a venit nici măcar preşedintele Senatului, Crin Antonescu. În total, din cei 174 de aleşi au participat doar 75, ținând cont că era nevoie de 88 de senatori pentru a fi cvorum.
Iar Sorin Roşsca Stănescu, cel care a cerut recuperarea zilei, nu s-a mai deranjat să vină nici el.
Nu este prima zi liberă luată de senatori, aleșii au avut liber și în prima zi de școală, dar și de Paștele catolic, în condițiile în care majoritatea dintre aceștia sunt ortodocși.