Politică - 19 dec, 17:58
Camera Deputaţilor se va întruni, marţi, de la ora 16.00, în sesiune extraordinară, pentru a discuta mai multe proiecte de lege care riscă să fie adoptate tacit, a declarat vicepreşedintele Camerei Eugen Nicolicea, potrivit Mediafax.
Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Permanent al acestei Camere.
Şi Senatul se va întruni, marţi, în sesiune extrardinară, de la ora 16.00. Cererea a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului de către senatorul Ilie Sîrbu. Motivul oficial invocat în cerere este discutarea situaţiei în ceea ce priveşte legislaţia electorală.
Mai exact, este vorba despre situaţia creată după ce, miercurea trecută, Curtea Constituţională a decis că legea care impunea votul uninominal pur este neconstituţională.